Categorisit la Bullshit. | Etichete: fc bruges, francois, francois sterchele, RIP, sterchele
Simbata, pe stadionul Jan Breydel din Bruges, fostii coechipieri ai lui Francois Sterchele (atacantul decedat miercuri noapte, la 26 de ani, intr-un groaznic accident rutier) si-au luat adio de la prietenul lor. Purtind toti pe tricouri numarul 23, avut de Sterchele la FC Bruges in sezonul 2007-2008, jucatorii s-au strins la centrul terenului, in jurul portretului lui Francois, plingind in hohote. In tribune, mii de fani ai echipei flamande cintau “You’ll never walk alone”. Pentru Sterchele, suporterii au scris pe o pancarta: “S-a nascut o stea, care straluceste acum pe cerul negru-albastru”. Urmariti filmuletul emotionant!
Categorisit la News, Sport | Etichete: belgia, bruges, fc bruges, francois sterchele
Atacantul celor de la FC Brugges, Francois Sterchele, în vârstă de 26 de ani, a încetat din viaţă, astăzi, în urma unui accident rutier.
Autoturismul fotbalistului originar din Liege a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un copac, jucătorul decedând pe loc.
Sterchele fusese la Antwerp pentru a-şi vizita nişte prieteni. La întoarcere însă, mai precis în jurul orei trei noaptea, conducând cu viteză mare la volanul Porsche-ului său, fotbalistul a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe şosea şi s-a zdrobit de un copac de pe margine. Sterchele circula pe autostrada N49, deplasându-se între Antwerp şi Knokke.
Francois Sterchele s-a născut la data de 14 martie 1982, în Liege. În cele 154 de meciuri jucate, a marcat de nu mai puţin de 96 de ori.
Francois Sterchele, care a evoluat de şase ori în naţionala Belgiei, s-a format ca jucător la formaţia FC Liege, după care a mai evoluat la formaţiile La Calamine, Oud-Heverlee şi Charleroi. În sezonul trecut, el a marcat 21 de goluri pentru formaţia GB Anvers, cucerind titlul de golgheter al campionatului belgian. În vara lui 2007, Sterchele s-a transferat de la Anvers la FC Bruges, pentru care a marcat 11 goluri în actuala ediţie din “Jupiter League”.
Articol preluat de pe evz.ro.
RIP..


